Macedonenii de la Vardar Skopje mai au numai de doi lei speranță la o calificare în turul următor al preliminariilor Ligii Campionilor, după eșecul cu 0-3 suferit în urmă cu o săptămână, în fața Stelei, pe Național Arena. În schimb, aceștia sunt deosebit de concentrați pe delegația roș-albastră, mai decisă ca oricând să iasă în evidență cu încălcări ale regulamentelor din competițiile continentale.
Site-ul ekipa.mk a tratat pe larg incidentul de luni, în urma căruia managerul Mihai Stoica le-a interzis în mod agresiv jurnaliștilor de la ProSport și Pro TV să asiste la antrenamentul echipei lui Laurențiu Reghecampf. După ce au constatat că steliștii recurg la măsuri pe care nici formații ca Liverpool, AS Roma sau Lazio nu le-au luat înaintea unui meci european, a venit și replica cititorilor. Reputația oarecum stricată pe care România o are în Balcani și în alte părți ale Europei a fost stricată și mai mult de gestul managerului, lucru evident în comentariile macedonenilor.
„Țiganilor români le ajunge și să piardă cu 0-2 pentru a se califica. Păcat că Vardar a fost impresionată de rromi săptămâna trecută și a pierdut la trei goluri diferență”, a scris un anume Aleksandar Trajkovski, în timp ce Gligor Chukarski l-a completat: „Ar fi un vis să dăm atâtea goluri cât să ne calificăm. Rromii au impresionat-o pe Vardar, dar mai rău este că rromii nu au fost deloc impresionanți pentru Steaua. La ei, un jucător valorează cât bugetul pe un an al lui Vardar”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER